Am achiziționat acest SPF din curiozitate și pot spune că nu am greșit. Îmi place mult efectul de după aplicare: lasă pielea moale, plină de vitalitate și cu un luciu sănătos. Textura este lejeră, se întinde ușor și intră rapid în piele, fără să lase urme albe sau senzație lipicioasă. În plus, oferă hidratare vizibilă și dă un aspect uniform tenului, ceea ce îl face potrivit și ca bază sub machiaj. După câteva ore, pielea încă arată proaspătă și confortabilă, fără senzația aceea de încărcare pe care o lasă alte creme cu SPF.